Moonless Night

Tarziu in noapte, in jurul meu intunericul domnea fara cea mai mica ezitare. Fiind o noapte speciala, noaptea fara Luna desi cerul nu era innorat, nu am putut sta inchis intre patru pereti. Transformandu-ma in pantera neagra, am luat-o direct spre padure, locul preferat al exicstentei mele. Liniste, nimeni nu ma deranja si nu eram vanat in forma animalica. Odata ajuns acolo, m-am oprit in dreptul celui mai batran copac, de-a dreptul gigantic, urcand in el foarte agil, stand pe o creanga, insa in forma mea umana, privind ganditor in jur.

Shin era acolo de minute bune, stand cu spatele rezemat de trunchiul copacului si cu ochii inchisi gandindu-se la ale lui. Simti ca in interiorul lui il apasa ceva, il macina iar padurea era locul perfect pentru a se relaxa. Era in elementul lui fiind atata liniste.

Shin:

Spoiler:

Mi-am sprijinit spatele de trunchiul copacului, stand acum cu ochii inchisi, relaxandu-ma. Linistea era cel mai bun remediu pentru confuzia de care sufeream, sau mai bine zis de prostia din capul meu ce-o aveam in ultima vreme. Vantul adia usor, jucandu-se cu firele rebele ale bretonului meu, fiind foarte placut, simtindu-ma mangaiat, alintat.

Simti prezenta cuiva in padure, a cuiva care era fix ca el. Aceasi specie. Sau, poate se insela. La un momentdat se transforma in pisica neagra mergand prin padure.

Zambesc larg, ducandu-mi mainile la ceafa, avand putin si adormeam acolo, asta pana cand am simtit nevoie sa stranut, o nevoie ce ma racaia pana in creier. Intr-un final, chinuindu-ma putin, stranut puternic, dezechilibrandu-ma si cazand. Noroc ca ma transformasem rapid in pantera, caci altfel capul meu ar fi facut ''boof'' de pamant. Rasuflu usurat scuturandu-mi putin blana.

- Ce noroc, spuse pe un ton calm fiind inca transformat in pisica. Deci nu m-am inselat...esti ca mine!, adauga satenul usor entuziasmat apropiindu-se de el.

Tresar usor indreptandu-mi privirea spre cel ce vorbise, observand ca era defapt o mata. Imi inabus un raset, realizand ca si el era la fel ca mine. Ciudat, nu mai vazusem unul ca mine de foarte mult timp.
-Uuuu, o mata vorbitoare! Poti face si trucuri?
Intreb pe un ton de copil, prostindu-ma ca de-obicei. Desi eram major, eram un adevarat copilaros.

- Daca vrei tu, pufni el in ras la auzitele baiatului apoi isi reveni la forma initiala. Shin!, se prezenta intr-un final schitand un zambet. Chiar se bucura ca mai era unul ca el...poate asa se imprieteni mai usor.

Il privi si reveni si el la forma umana, zambindu-i dulce si copilaros.
-Deka, imi pare bine!
Ii intinse mana brusc si repede, zambind larg, si-l apuca de mana scuturandu-l ca de cutremur, retragandu-se apoi.
-Si, si, poti sa sezi, sa dai laba, sa te rostogolesti, sa ceri papa? Poti, poti?
Ma prostesc eu insa eram entuziastmat, iar cand eram asa creierul meu gandea la zero eficienta.

- Da, pot dar din pacate nu vreau sa fac pe catelu momentan, clipi el de cateva ori fiind totusi amuzat de afirmatiile brunetului. Incantat de asemenea, aproba scurt din cap fluturandu-si parul.

Ma intristez, punand bot, fiind foarte cute. Imi las privirea in jos, oftand.
-O-ok...
Ma prefac ca-mi sterg nasul cu maneca insa zambesc larg apoi si ma asez la poalele copacului, stand cu spatele lipit de trunchiul acestuia, privind cerul, cautand Luna, insa ea nu avea sa apara in seara asta.

- Spune-mi mai multe despre tine, daca nu te deranejaza..., adauga aceasta asezandu-se langa baiat privind si el cerul care era gata-gata sa ploua.

-Nu prea am ce sa spun...nu am avut o viata de scris un roman dupa ea. AM o familie iubitoare, o casa calduroasa din care am plecat pentru a cunoaste mai bine lumea si a trai independent. SIngurul lucru ce mi-a marcat putin viata a fost disparitia fratelui meu. In rest...chiar nu stiu ce sa-ti spun.
Imi strang genunchii la piept si imi pun capul pe ei, privindu-te calm.

- Dragut..., murmura el mai stins amintindu-si si el de familia lui. Si-a pierdut-o la o varsta frageda iar mama lui era gravida cu fratele lui mai mic, care la randul lui a murit.

-Dar tu?
Intreba curios, sperand sa nu fie prea indiscret. Isi pastra zambetul dulce si copilaros pe buze, analizandu-l pe baiat, mai degraba admirandu-l caci ii placea cum arata iar prezenta lui il linistea.

- Nici eu nu am cine stie ce poveste, ofta el prelung. Familia nu o mai am, iar fratele meu care era pe cale sa se nasca a murit si el odata cu mama, ridica scurt din umeri lasandu-si privirea in pamant. Iar de atunci...traiesc singur!

Zambetul de pe buze ii disparu, iar in timp ce ii asculta poveasta, ochii i s-au inlacrimat fara sa-si dea seama. Nu mai intalnise pe nimeni care sa sufere atat de mult, iar gandul singuratatii mereu l-a speriat, si il durea faptul ca tipul era singur si atat de nefericit desi era foarte de treaba.

Il privi cu coada ochiului observandu-i reactia. Ochii i se inlacrimau, dar el schita un zambet larg.
- Nu ai de ce sa te intristezi, ii puse mana prieteneste pe umar.

-Dar...dar...e atat de trist.
Si il bufni plansul, un plans ca de copil, lacrimile siroindu-i pe chip fara a se putea opri. Se gandi cum ar fi daca nu i-ar avea pe ai lui si asta il speriase foarte mult. Ura sa fie singur si isi strangea in jurul lui tot felul de prieteni. Ii era ciuda ca baiatul trebuia sa duca o astfel de viata cand n-o merita.

- Uau, ramase ca trasnit de reactia lui nestiind ce sa mai faca si ce sa mai spuna. Ofta scurt luandu-l prieteneste in brate batandu-l pe umar. Gata, gata! incerca Shin sa-l linisteasca.

Se cuibari la pieptul lui, incercand sa se calmeze. Ramasese ceva timp acolo, pana cand lacrimile nu i-au mai curs. Il privi pe baiat, avand inca urme ude pe chip.
-Nu vei mai fi singur! Fie ca vrei, fie ca nu, vei sta cu mine! Da, vei locui cu mine si, si vom fi ca fratii si nu te vei mai simti singur si nu vei mai fi trist!

Pufni in ras la spusele baiatului. Nici bine nu facu cunostinta cu el, ca si il invitase sa se mute. Ce ciudat... . Poate asta era un nou inceput, cine stie?
- Pe bune?, ridica el o spranceana privindu-l cu ochi mari.

Se incrunta si puse un botic copilaros dar foarte cute cand tipul incepuse sa rada. Adica el era serios ca de moarte si tipul o lua in gluma.
-Normal! Doar nu crezi ca voi putea dormi noaptea linistit cand te stiu trist si singur, nu?! Nu! Vei locui cu mine si vom fi ca o familie fericita!
Zambi larg, fericit.

- Ok, daca spui tu..., surase el usor ridicand scurt din umeri. Era bine stiind ca avea pe acel cineva care semana cu el aproape fiindu-i prieten bun.

Il imbratisa strans, lasandu-si capul pe pieptul lui. Ii placea sa stea asa desi erau amandoi baieti. Bataile inimii baiatului il calma, si il facea aproape sa adoarma in intunericul ce-i inconjurau si in pustietatea ce le tinea de urat.